Home » Știință » Conform unui studiu recent, alcoolul este mai dăunător pentru creier decât marijuana

Conform unui studiu recent, alcoolul este mai dăunător pentru creier decât marijuana

Conform unui studiu recent, alcoolul este mai dăunător pentru creier decât marijuana
Publicat: 16.02.2018
Cercetătorii de la Universitatea Colorado-Boulder au precizat, în urma unui studiu, că efectele marijuanei asupra creierul sunt mai puţin nocive decât cele ale alcoolului, deşi admit că este nevoie de mai multe studii pentru a înţelege efectele marijuanei.

Savanţii au analizat peste 850 de adulţi şi 430 de adolescenţi pentru a ajunge la concluzia că nu marijuana, ci alcoolul duce la un volum mai mic de materie albă şi cenuşie a creierului, scrie The Independent.

Materia cenuşie controlează funcţiile creierului, în timp ce materia albă controlează comunicarea dintre nuronii din creier.

Orice reducere în volum poate duce la deteriorarea funcţiilor, diminuarea nu a fost observată în participanţii care au consumat numai marijuana.

„Deşi marijuana poate avea unele consecinţe negative, nu se apropie de cele ale alcoolului”, a precizat Kent Hutchinson, co-autorul studiului.

Totuşi, autorul studiului, Rachel Thayer, a avertizat că sunt încă mulţi savanţi care nu cunosc modul în care marijuana afectează creierul uman, spre deosebire de efectele mult studiate ale alcoolului asupra creierului.

De asemenea, cercetătorii au precizat că studiile publicate despre modurile în care marijuana şi creierul interacţionează sunt contradictorii.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Marijuana, dincolo de mituri şi mistificări: ce spune ştiinţa

Care este diferenţa dintre cannabis şi marijuana?

Consumul chiar şi ocazional de marijuana are efecte devastatoare. Ce se întâmplă în creierul celor care iau acest drog

Marijuana luptă împotriva cancerului şi reduce efectele secundare, susţin mai multe studii

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent